Chirurgie, Chirurgie Toracica
Dr. Cristian Paleru, medic primar în Chirurgie Toracică, se remarcă prin competențele sale în chirurgia toracoscopică, traumatologie și bronhoscopie. Unul dintre meritele sale notabile este reintroducerea în țara noastră, în 1999, a mediastinoscopiei cervicale, având în palmares peste 1.000 de astfel de proceduri pe parcursul carierei sale și peste 2.000 de intervenții ca prim operator în chirurgia toracică. În plus, în 2009, dr. Paleru a realizat prima abordare din România a fistulei de bont bronșic stâng după pneumonectomie trans cervicală, iar în 2012 a efectuat prima abordare transcervicală a bronhiei primitive drepte în plămânul distrus. Formarea sa profesională a avut loc în centre universitare din Germania, Franța și Polonia, fiind membru al Societății Române de Chirurgie Toracică, al ESTS - European Society of Thoracic Surgeon și al ERS - European Respiratory Society. În cadrul Spitalului Clinic SANADOR, efectuează, de asemenea, intervenții cu un laser modern de mare putere (120w), dedicat țesutului pulmonar, utilizat în chirurgia metastazelor pulmonare.
Trimiterea dosarelor medicale, inclusiv imagistica medicală catre medicul dumneavoastră, este ușoară cu Medicai. Vă rugăm să urmăriți următorul scurt videoclip pentru o prezentare pas cu pas.
Medicai este o solutie software completa pentru imagistica medicala in cloud. Cu Medicai, clinici si spitale pot accesa datele medicale ale organizatiei de oriunde (prin intermediul aplicatiilor web si mobile) si pot colabora in timp real cu colegi din cadrul organizatiei dar si din afara acesteia (comisii multidisciplinare, second opinion, chat si comentarii).
Esti doctor si vrei ca pacientii tai sa-ti trimita online dosarul lor medical?
Fă-ți cont GRATUIT în Medicai
Conduci o organizatie medicala si vrei ca pacientii sa trimita mai online dosarul lor medical, inclusiv imagistica medicala? Programează un Demo